Cu toate ezitările publice ale prim-ministrului, PSD-iștii și-l doresc pe Victor Ponta candidat la prezidențiale. Odată cu ruperea USL, liderii PSD nu se mai feresc să vorbească deschis nici despre candidatura lui Ponta, nici despre măsurătorile sociologice pe care intenționează să le facă în cazul său nu doar în privința notorietății, ca până acum, ci și a intenției concrete de vot.
Decizia și anunțul oficial ar urma însă să vină după europarlamentare, scorul acestor alegeri fiind de altfel decisiv pentru asumarea sau neasumarea de către Ponta a ipostazei de candidat. „Dacă PSD ia 45%, candidează Victor Ponta. Luăm sub 40%, se pot analiza și alte variante”, a declarat pentru gândul președintele CJ Bacău, Dragoș Benea.
Strategia candidaturii din scurt este diametral opusă celei pe care au mers Mircea Geoană în 2009 și Adrian Năstase în 2004, cei doi foști lideri PSD care și-au anunțat intențiile cu un an înainte. Liderii PSD contactați de gândul îi dau însă lui Ponta șanse maxime și dacă intră în cursă în ultimul moment, dată fiind notorietatea și încrederea cu care apare în sondaje.
„Neîndoielnic, partidul îl vrea pe Victor Ponta candidat la prezidențiale”, rezumă Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, ceea ce spun, mai ocolit sau mai direct, liderii din teritoriu, deschiși și față de Sorin Oprescu.
Ca o variantă de rezervă este privit în partid și Mircea Geoană. „Sunt un om cu experiență, care aș putea să duc o astfel de sarcină. Vom discuta împreună, transparent, în partid”, se arată dispus fostul președinte al PSD să reintre în calcul în discuțiile interne.
Când vine vorba de Călin Popescu Tăriceanu, cuvântul de ordine al președinților CJ este „exclus!” sau „prematur” de discutat.
Premierul, măsurat de partid și ca intenție de vot
O candidatură a lui Victor Ponta e o dorință mai veche pe care liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, nu și-a ascuns-o niciodată. „Sigur că mi-ar plăcea să-l văd pe Victor Ponta la Palatul Cotroceni”, spunea socrul premierului într-un interviu pentru gândul imediat după întoarcerea acestuia din vizita oficială în Statele Unite.
După ruperea oficială a USL, Ilie Sârbu a evitat să vorbească despre un candidat sau altul înaintea unei analize în partid, dar admite că de acum înainte Victor Ponta va fi măsurat în sondajele interne nu doar ca nivel al încrederii, și și în privința intenției de vot.
La rândul său, în calculele făcute public pentru prezidențiale, Ponta s-a autoinclus pe lista actorilor politici aflați pe primele locuri în sondaje în ceea ce privește încrederea. „Sorin Oprescu, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu, excluzându-mă pe mine. Din ăștia șase”, spune premierul, „se va alege președintele României”. Până acum, Ponta a susținut constant că intenția sa este de a rămâne premier până în 2016.
Ce spun sondajele. Topul încrederii
Cele mai recente sondaje indică, la întrebările deschise, în dreptul lui Ponta o încredere de peste 24%, în stagnare, în timp ce Antonescu, cel mai puternic candidat anunțat până la această dată, se situează la 15%-16%.
Astfel, ultima cercetare CSOP, făcută în ianuarie pentru PDL pe baza chestionarelor și cu o marjă de eroare de 3,1%, îl plasează pe Victor Ponta pe primul loc în topul încrederii, cu 24%, într-o scădere cu 1% față de noiembrie 2013 însă. Premierul este urmat, de Klaus Iohannis și Mugur Isărescu – cu câte 23%, de Sorin Oprescu cu 18% și de Crin Antonescu, aflat la egalitate cu Traian Băsescu și Gigi Becali la 18%.
Un barometru realizat de IRES pe 27 februarie, printr-un sondaj telefonic, indică o cotă de încredere mai mare între cei doi, dar un decalaj la fel de semnificativ. Astfel, dacă în Victor Ponta au încredere foarte multă 13% din cei chestionați și multă – 24%,în dreptul lui Crin Antonescu procentele sunt de 3, respectiv 12.
Tot jur de 37% încredere stabilă în Victor Ponta dau și sondajele interne cu care lucrează oficial PSD, cotându-l pe Crin Antonescu cu 17%, în scădere. În topul încrederii, pe șase locuri în cercetările făcute pentru PSD de CSCI în luna februarie, se află Raed Arafat – 68%, Mugur Isărescu – 48%, Sorin Oprescu -38%, Victor Ponta – 37%, Klaus Iohannis – 37% și Călin Popescu Tăriceanu – 34%.
Ce spun sondajele. Intenția de vot
Același sondaj arată că, într-o confruntare în turul al doilea, Ponta ar avea emoții doar în fața lui Iohannis (pe care l-ar învinge cu un scor strâns: 53% la 47%).
Sursa: Sondaj CSCI realizat în perioada 27-28 februarie 2014 pe un eșantion de 1103 persoane
Sondajele comandate de PNL pe de altă parte, dau, la întrebările deschise, date diferite. Astfel, ulima cercetare Avangarde făcută publică îl dă în topul intențiilor de vot pe locul întâi pe Antonescu, cu 27%, urmat de Ponta, cotat cu 22% înainte însă de a anunța o astfel de intenție. Același sondaj realizat la finalul lunii ianuarie, măsoară „opinia favorabilă”, nu neapărat încrederea în politicieni. Rezultatul: Sorin Oprescu – 53%, Klaus Iohannis – 43%, Victor Ponta – 41%, Crin Antonescu – 34%, Traian Băsescu – 29%, Mihai Răzvan Ungureanu – 26%, Cătălin Predoiu – 16%.
Bunea Stancu: Ne mândrim cu faptul că Victor Ponta se află pe primul loc, este o locomotivă pentru partid, nu o frână
Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a exclus din start variantele Oprescu și Tăriceanu, afirmând că PSD are suficiente resurse pentru a avea un candidat la prezidențiale.
Social-democratul susține că mașinăria complexă și performantă a PSD, poate susține și un candidat aflat pe locul doi sau trei în sondaje, dacă Victor Ponta își va menține opțiunea de a nu candida.
„O candidatură de pe locul doi, trei (n.r. – în sondajele de opinie), susținută și de această mașinărie care este PSD, care este din ce în ce mai performantă, cam orice candidat al nostru care are grad de încredere bunișor și bun și cu ajutorul partidului poate ajunge președintele României”, a spus Bunea Stancu.
Pe Victor Ponta îl vede ca o „opțiune” pentru președinție, deoarece acesta a afirmat oficială că dorește să rămână premier. Acesta dă și o dată limită la care PSD ar trebui să-și anunțe semi-oficial candidatul la președinție, luna aprilie.
„Nu vom sta până în toamnă să aflăm numele prezidențiabilului. Vom face sondaje, vom vedea cum funcționează Guvernul, care este direcția noastră. Trebuie să îți și dorești ca să fii președinte, nu toată lumea își dorește să candideze la președinție. Unii se chinuie să scape de o astfel de funcție„, a subliniat președintele CJ Brăila.
Întrebat direct de candidatura lui Ponta, Bunea Stancu a răspuns: „a învățat foarte multe, într-un timp scurt și totuși a condus o țară care a avut multe probleme din multe puncte de vedere.Trebuie să-și analizeze ce vrea să facă, care este viitorul dumnealului și-a dorit să fie prim-ministru, noi din partid nu putem decât să-l susținem în ceea ce dorește pentru viitor”.
El a adăugat că în toate sondajele care s-au făcut până în prezent, Victor Ponta se află pe primul loc la capitolul încredere.
„Victor Ponta este tot timpul măsurat în sondaje. Sondajele care testează nivelul de încredere spun mult, de cele mai multe ori când vorbim de încredere vorbim și de intenție de vot, cu niște procente în sus sau în jos. Intenția de vot este apropiată de obicei de încredere. Ne mândrim cu faptul că domnul Victor Ponta se află pe primul loc, este o locomotivă pentru partid, nu este o frână”, a explicat șeful CJ.
Benea: Candidatura lui Ponta depinde de rezultatul de la europarlamentare
De la Bacău, șeful CJ, Dragoș Benea, vede în alegerile europarlamentare drept un moment decisiv pentru viitorul candidat al PSD la prezidențiale.
„Toate mesajele oficiale ale președintelui Victor Ponta duc la următorul mesaj: discutăm după 25 mai. Dacă PSD-ul este capabil să demonstreze să ducă partidul la 45% și președintele partidului va fi mult mai determinat să preia această sarcină. Dacă PSD va demonstra un potențial în jurul lui 40, trebuie discutat. În cazul în care PSD obține un rezultat sub 40% , trebuie luate în calcul și alte nume din exteriorul PSD „, a declarat pentru gândul Benea.
Pesedistul susține că premierul Ponta este în acest moment cel mai important vector de imagine pentru partid, dar că decizia nu aparține partidului, ci lui Victor Ponta.
„Data de 25 de mai va fi o bornă, decisivă în stabilirea candidatului la președinție”, a precizat șeful CJ Bacău, Dragoș Benea.
Buzatu: Neîndoielnic partidul îl vrea pe Ponta candidat la președinție
Liderul CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, îl vede pe Victor Ponta îndreptățit să candideze la prezidențiale.
„După felul în care Victor Ponta a condus primul guvern, apoi pe cel de-al doilea și acum pe ce-al de-al treilea, faptul că a rezistat în această bătălie extrem de dură și că a depășit toate momentele critice cu succes este de natură să-l îndreptățească să fie candidat al PSD, UNPR, PC. Neîndoielnic partidul îl vrea pe Victor Ponta candidat la prezidențiale. În mod evident, după o consultare cu membrii de partid, ar da un rezultat în ceea ce privește candidatura lui Victor Ponta”, a spus pentru gândul Buzatu.
Acesta îl vede pe Victor Ponta un președinte echilibrat, dar admite că până în acest moment Victor Ponta nu a făcut un anunț oficial în privința candidaturii sale la președinție.
„Este exclusă o asemenea soluție, nu are rost să discutăm, este cu desăvârșire exclus ca Tăriceanu să candideze din partea alianței PSD – PC – UNPR. Nu l-ar susține membrii de partid”, a ținut să precizeze social-democratul, când a fost întrebat de o posibilă candidatură a lui Tăriceanu din partea alianței PSD -PC – UNPR.
Nici lui Sorin Oprescu nu îi dă mari șanse, subliniind că acesta nu este membru vreunui partid din această alianță.
Iordache: „Lui Ponta nu-i trebuie să-l anunți de acum. Notorietatea și buna guvernare sunt suficiente pentru a câștiga prezidențialele”
Deputatul Florin Iordache nu are dubii: „viitorul președinte al României va fi din partea PSD”.
Prima șansă i-o dă tot lui Victor Ponta: „Ca regulă generală, până acum, președintele de partid a fost și candidatul partidului. Din punctul meu de vedere, dacă va continua guvernarea fosrte bună ca până acum și cu un scor bun la europarlamentare, Victor Ponta va putea candida cu rezultate foarte bune la prezidențiale”, susține Iordache, contactat de gândul.
În calendarul avansat în interiorul PSD anunțul legat de candidatul oficial va veni însă abia după europarlamentare. „O bună guvernare, o campanie bună la europarlamentare, cu recunoaștere internațională – cu 40% putem avea 13-14 europarlamentari și atunci vom avea și o voce importantă în Parlamentul European și un portofoliu important în CE – și apoi candidatul la prezidențiale. Lui Victor Ponta nu-i trebuie să îl anunți de acum. Notorietatea lui și buna guvernare sunt condiții suficiente pentru a câștiga alegerile prezidențiale”, spune Iordache.
Moldovan: „Eu cred cel mai mult în Victor Ponta”
Pe Victor Ponta ar paria și președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. „Eu cred cel mai mult în Victor Ponta, dar nu știu dacă el va dori să candideze sau dacă e bine să candideze acum”, explică, rezervat, Moldovan.
Indiferent de decizia finală a lui Ponta, liderul PSD Bistrița-Năsăud nu vede altă variant plauzibilă decât aceea ca PSD să dea prezidențiabilul. „În urma unei analize a USD, vom desemna un candidat. Acum, dacă stau să mă gândesc la UNPR sau la PC nu cred că văd un candidat potrivit. Dar în mod cert, până la europarlamentare nu e timp de această discuție”, confirmă Moldovan termenul post 25 mai la care va fi făcut anunțul.
Cât despre Tăriceanu, acesta consideră că „e prematur să discutăm”. „Noi, PSD, suntem un popor disciplinat. Sunt convins că un candidat odată desemnat va fi susținut de toată lumea”, se supune Moldovan disciplinei de partid.
Geoană: „Sunt un om cu experiență, aș putea să duc o astfel de sarcină”
Tradiția ca liderul partidului să candideze este invocată și de Mircea Geoană. Pe fondul reținerilor lui Victor Ponta, senatorul PSD se autoinvită în cursa internă.
„Faptul că Victor Ponta se gândește mult înainte de a decide, face parte și din această situație oarecum inedită, a unui premier și lider de partid foarte tânăr. Este legitim pentru un om foarte tânăr, în plină ascensiune politică, să își dorească să continue să fie liderul partidului și premier”, spune Mircea Geoană, contactat de gândul.
În fața variantelor de prezidențiabili vehiculate, Mircea Geoană nu se exclude. „Domnul Tăriceanu e un om cu foarte multă experiență, Victor Ponta e un om în plină ascensiune, eu sunt un om cu experiență, care aș putea să duc o astfel de sarcină. Vom discuta împreună, în partid„, a adăugat el, arătând că „legitim și corect” este ca, înainte de a discuta despre „cine ar putea să reprezinte interesele mai largi din fostul USL”, „să ne întrebăm mai întâi cine este mai bine plasat în interiorul partidului”.
Președintele CJ Brăila susține că o candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale este posibilă și bănuiește că și acesta „își dorește”.
„Trebuie să îți și dorești, a mai învățat și din greșeli”, a afirmat social-democratul.
Și Dragoș Benea, șeful CJ Bacău, îl vede pe Mircea Geoană ca o opțiune, dar prima șansă i-o dă tot lui Victor Ponta pentru a reprezenta PSD la prezidențiale.
„Geoană și Oprescu au o afinitate cu electoratul PSD, au această problemă rezolvată. Pentru Tăriceanu este o problemă delicată o candidatură susținut de PSD”, a explicat social-democratul.